“O asemenea carte îşi mai are rostul ?”,Desigur,pentru că îţi oferă ceea ce spune BIBLIA,doar
versete biblice,fără
cutume,fără dogme,fără
păreri le unor culte care au nevoie de adepţi fanatici,fără
părerile umane,care
pot fi eronate,greşite
şi pot rasiste sau răuvoitoare
distrugând definitive viaţa
şi reputaţia unui om sau a unei
comunităţi umane,entice
şi religioase..
<este utill
să şti ce spune BIBLIA şi ce considera
poporul lui Dumnezeu că este ANTICRISTUL,ce
considerau israeliţii
antici,inclusiv apostolii
că este : “DIAVOLUL
ÎNTRUPAT”( FIUL ŞARPELUI) sau :ANTICRISTUL.
CE ESTE SATAN ?
CITATE DIN BIBLIE.
CITATE
BIBLICE DIN PROFEŢII ISAIA ŞI EZEKIEL
Ieremia 51:18-57
19. Dar Cel ce
este partea lui Iacov ,Iahweh nu este ca ei; căci Iahweh a
întocmit
totul, şi Israel este seminţia moştenirii Lui: Domnul
oştirilor, este
Numele Lui. Si –a zis DOMNUL ,”Ocrotitorului”:(ŞATANIEL), Eşti o Fiinţă a
Duhului Meu, întocmit desăvârşit:-n-ai nici
un cusur!
20. „Tu Mi-ai administrator a
făpturilor : şi mi.ai fost
un ciocan şi o unealtă de război. Am zdrobit neamuri prin tine, am nimicit
împărăţii prin tine.
Ezek. 28:13-19
14. Erai un heruvim ocrotitor, cu aripile întinse; te pusesem pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu, şi umblai prin mijlocul pietrelor scânteietoare.
Ezek. 28:13-19
12. „Fiul
omului, fă un cântec de jale asupra împăratului Tirului, şi
spune-i: ,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu:
ajunsesei
la cea mai înaltă desăvârşire,
erai
plin de înţelepciune,
şi
desăvârşit în frumuseţe.
13. Stăteai în Eden, grădina lui Dumnezeu,
şi
erai acoperit cu tot felul de pietre scumpe:
cu sardonic, cu
topaz, cu diamant,
cu hrisolit, cu onix, cu iaspis, cu safir,
cu rubin, cu smarald, şi cu aur;
timpanele şi flautele erau în slujba
ta, pregătite pentru ziua când ai fost făcut.
Ezek. 28:13-19
14. Erai un heruvim ocrotitor, cu aripile
întinse; te pusesem pe muntele cel sfânt al lui
Dumnezeu, şi umblai prin mijlocul pietrelor scânteietoare.
15. Ai fost
fără prihană în căile tale, din ziua, când ai fost făcut,
până în ziua când s-a găsit nelegiuirea în tine.
16. Prin mărimea negoţului tău te-ai umplut de silnicie, şi ai
păcătuit; de aceea te-am aruncat de pe muntele lui Dumnezeu,
şi te nimicesc, heruvim ocrotitor, din mijlocul pietrelor scânteietoare.
17. Ţi s-a
îngâmfat inima din pricina frumuseţii tale, ţi-ai stricat
înţelepciunea cu strălucirea ta,cu negoţul tău necuprins. De
aceea, te arunc la pământ, te dau privelişte împăraţilor.
Ezek. 28:13-19
18. Prin
mulţimea nelegiuirilor tale, prin
nedreptatea negoţului tău, ţi-ai spurcat locaşurile sfinte; de aceea, scot din mijlocul tău un foc, care te mistuie, şi te prefac în cenuşă pe pământ, înaintea tuturor
celor ce te privesc.
19. Toţi cei ce
te cunosc între popoare rămân uimiţi din pricina ta; eşti
nimicit, şi nu vei mai fi niciodată!”
Ezek. 28:13-19
Mai mult de atât,
nu-şi are rostul să fie spus.
Ca esenţă o Explicaţie nu
poate fie explictă,
fiind în antiteză şi fără sens.
Biblia prin aceste
versete ofră EXPLICAŢIA,a complecta mai mult,sau peste autoritatea BIBLIEIE, este fără sens şi inututil.Aş explica o explicaţie.



Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu